Saturday, March 29, 2008

Iubirea mea de porţelou

woman
(Short story from my very early mind.)
Tin minte ca imi statea in gat propunerea de fiecare data cand ieseam in oras. Ba imi pierdeam discursul intr-o mocirla de adjective, ba salivam abundent sau ea tresarea onomatopeic in fata unei vitrine si din perpetua amanare s-au nascut gesturi rigide, raspunsuri monosilabice. Pana la urma am facut-o. Nu asa cum scrie in cartile cu trandafiri diabetici ci din cauza unui lapsus. Ne certaseram rau pentru un fleac si certurile astea devin din ce in ce mai grele denuntand pacate originare de buzunar. Ma rog, ea a aruncat cu scrumiera in mine, scrumiera mi-a sters mai degraba fruntea decat m-a lovit, am facut pe vanatul s-o culpabilizez si s-a conformat. A ajuns langa mine dintr-un salt, tandra si plina de regrete. Eu m-am strambat dupa cateva secunde si i-am spus „poate ar trebui sa ne casatorim mai des” in loc de „poate ar trebui sa ne casapim mai des”. A devenit grav-sclipitoare, eu eliberat de povara regiei pe care-o reinventam de sute de ori si-am trait fericiti pana la adanci batraneti. Ba nu. Am zis asta pentru ca cliseul are sonoritatea unor zurgalai de bufon in prag de pensionare.
Cam asa am senzatia ca se manifestau tandreturile mele: ca acte ratate. Nu-mi iesea nimic determinat. Ma bucuram ca nu-si da seama de esecuri, ma intristam la gandul ca o casatorie ma va desconspira. Cum reuseau prietenii mei sa spele fetele cu zapada in curtea scolii fara sa le raneasca ci doar sa le imbujoreze in vreme ce mimau fara succes imbufnarea? Genul asta de flirt violent m-a pus in inferioritate mereu. Cine-i invata cum sa spele fetele pe ochi cu zapada? Poate o sora mai mare? O mama pusa pe shotii? Ce trebuie sa faci daca bulgarele tau de zapada in loc sa-i nimereasca soldul sau umarul o tinteste in plina figura? Ce-ai putea sa faci cand, razand la propriul tau banc, te pufnesc mucii pe nas? Cu ragaitul o mai intorci, pretinzi ca asa ai vrut sa fii, adica porc, golan, faci misto de cineva si gata, ai scapat. Dar asa? Cat sa vorbesti, cum sa vorbesti, despre ce sa vorbesti si mai ales cand sa nu? Apoi au venit vremuri georgiene, teroarea de a nu fi stiut daca strigatul ei e de placere sau de durere, mirarea grosolana ca-i plac teii, ca la atatea puncte de suspensie in scrisori s-ar putea sa fie indragostita de mine, ma intreb cum e posibil, derulez inapoi poate dau de reteta farmecului meu, nu gasesc decat ipoteze subrede, ma resemnez, iubesc si gata.
Casatoria.
Casatopia.
Cutopia.
Cutia.
Banii numarati de la nunta. Numarati de doua ori. Poate de trei ori ies mai multi. Ne mai casatorim o data sa ne luam toata mobila? Care-i acum actul suprem de dovada a intimitatii? Sa ma lase sa ma barbieresc in timp ce are diaree?
Totul facut impreuna. Sosul din tigaie, numarul de farfurii, culoarea tapetului, a cainelui, a facutului de dragoste. Ne lua prea mult timp asa ca fiecare a inceput sa faca singur dragoste, sa isi imperecheze sosetele, dorintele, eruptiile.
Devenisem pe rand iubiti, prieteni, room-mates, amici, cunostinte si, in final, straini. O sarutam la inceput pana imi infloreau buzele ca dupa o ora de spart seminte sarate. Ulterior dramuiam sarutarile la metru liniar pe pantec, pe gat, pe frunte, pe nimic. Georgiana imi era la sfarsitul dorului familiara precum genunchiul stang. Daca cineva ne-ar darui genunchii doar din cand in cand, le-am aduce osanale zi de zi. N-o mai priveam cu ochiul lui Homer ci uneori cu ochiul critic care urmareste falsul din tablou. In general imi era indiferenta fiindca ii anticipam rujul pe cana de cafea in fiecare dimineata, inchisul prompt al usii seara, demachierea sapte minute, televizorul, revistele ei culinare si vestimentare, dormitul spate in spate, sforaitul usor, ceasul desteptator, spalatul pe dinti, machiajul, cafeaua, usa, seara.
Dispute.
Certuri. Certuri lungi, conservate, reluate. Adormim pe rand si la distanta. Esarfa, penseta, tocurile, poseta au mirosul parului ei gras, al maselei cariate, al rasului strident, din ce in ce mai strident.
Si tot asa pana cand
Azi dimineata am descoperit filtrul de cafea tapetat cu biletelul instigator la divort. E inutil sa-ti spun ca am intarziat la munca – nu din cauza acelei hartii asociata in general in mod inutil cu un şoc – ci fiindca nu m-ai trezit la timp. Daca tot ma puneai in fata faptului implinit, ma intreb de ce nu ai facut-o cu stil. Ai fi putut sa te bucuri de fata mea de rinocer impaiat cand mi-ai fi adus vestea si ca sa nu te balbai la contraargumentele mele ai fi putut sa ma faci dobitoc, marlan, idiot, dupa care ieseai trantind usa de la apartament. Bineinteles ca n-ai facut asta din lipsa de imaginatie ori fiindca ti-as fi raspuns „bine, scumpo, dar mai intai ia rufele alea de pe culme ca sta sa ploua”.

Si acum ce urmeaza? Impartim copiii si masinile (de spalat, tocat, plimbat) – copii nu aveam dar am scris asa sa bagatelizez mai bine –perdelele, carpetele, macrameurile?
Oare ai gasit pe altcineva? (iata primul gand de devirilizare si intrebarea asta imi da o senzatie de obiecte pierdute si necautate). Daca asta e motivul pentru care mi-ai lasat biletelul ala flescait, atunci esti naiva. Schimbarea e doar a mojicului, nu si a perspectivei. Si lui ii vor puti picioarele ingrozitor dupa o zi de munca iar daca mai si fumeaza, sunt cu atat mai aproape de adevar. La sfarsitul fiecarei zile de lucru va fi iritabil, degeaba ai sa-i anticipezi foamea si marasmul caci el tot mai apasator va instaura tacerea ca semn al indiferentei.
Dar stiu si eu? Poate ca nu esti indragostita de nimeni si mersul iti ricoseaza pe asfalt la fel cum il cunosc.
Nu stiai ca dupa o vreme singuratatea asta in doi e o forma de politete? Ca intimitatea se reformuleaza, ca se stabileste un orar imuabil, grotesc, al carnurilor si tusei? Inainte sa izolam lumea am stiut clar ca vom ajunge aici, ca singura deviatie a mecanicului urma sa fie balciul nostru in care ii convingeam pe ceilalti cat de bine e sa fi doi.

*
Si-am mai scris ceva revoltator-duios cu reculuri sociale. N-am mai avut rabdare sa recitesc propria scrisoare ce umblase prin mainile postei o saptamana grasa. Fiindca nu avea parinti & bunici si nici de rude nu se apropiase, i-am expediat-o la locul de munca. Am aflat ca nu mai lucreaza acolo. Ca si-a luat cana de ceai si dusa a fost. Cumva Georgiana are un ciclu de evadare care ne lasa pe toti cu barba-n ciorba sau ce? Incepusera sa-mi albeasca profilurile, urechea sa ceara o defrisare serioasa si eu aveam sa fac piata singur incercand sa fiu din ce in ce mai cinic cu situatia asta ce-mi coclea viata. Oare? Inainte nu era asa? Ba da, cu deosebirea ca nu bagam de seama prea des iar daca se intampla sa o fac, responsabilitatea nu-mi revenea.
Mi-am luat pisica. Adica nu mi-am luat. A venit ea la mine. Si nu era pisica ci motan. I-am zis Sig. Fumam pe banca in fata blocului si dupa ce ma fixase vreo doua minute cu clipit lenes cu tot, a pasit precaut spre mine. Mi-a mirosit piciorul, a dat din cap, din coada – semn ca i-a convenit o soseta borsita – a tasnit in sus, a mirosit tigara fumeganda, a scuturat din cap, s-a asezat. Caineste. Unii barbati sunt homosexuali, unele pisici sunt caini. A ramas la mine si a invatat (sau stia deja si am invatat eu ca stia) sa ceara de mancare, afara, mangaiere, sa se uite lung la mine din usa, sa se incolaceasca intre picioarele scaunelor, sa fure din gunoi, sa miaune vorbitor escrocandu-mi vreun monolog.
Prima saptamana de la disparitia Georgianei a fost ok. Fara huruit de masina de spalat, fara fuste lesinate langa pat si cicaleala. Dupa perioada asta am inceput sa imi doresc exact contrariul. Vroiam macar sa stea posaca in fotoliu cu ochii-n titrarea filmelor, sa spuna ceva prostesc, sa-mi demonstreze ca-i ruinez viata, orice. Sunt de acord ca am fost patetic cand am inceput sa explorez apartamentul amusinand orice lucru care i-a apartinut. Am adunat asa: un dermatograf, un ruj rupt fara capac, o pila de unghii vag ruginita, o periuta de dinti sub chiuveta din baie, o clama, o legitimatie ce-si decojea fotografia. Le mutam de acolo-acolo zilnic si aproape involuntar incercand sa ma pacalesc ca e in continuare langa mine, le purtam pe rand in buzunarul hainei ca paratrasnete ale infidelitatii care oricum nu mai conta. Vreau sa ma leg de o imagine revelatoare si nu reusesc. Nu pot sa opresc flash-urile si tonul vocii ei. Multe femei isi leagana parul dand capul pe spate, isi retuseasca suvite, un deget mic apasa coltul gurii ca sa estompeze un ruj inchipuit ce trece granita buzelor si alte nimicuri ritualic-personale pe care si ea le facea dar asa … georgieneste cu participarea extraordinara a gambei, a calcaiului uscat si a deltoidului rahitic. Inevitabil m-am intrebat daca eroticul e consumabil ca o lumanare si toti diavolii mei decizionali au dat din cap ca asa e. Trebuia sa intreb totusi. Eram constient si inainte ca ma asteapta un colaps iar cand ea ma va fi parasit plecand la o prietena, hop si eu cu trandafirul in dinti si dunga de la nadragi nesovaielnica stand in pragul bratelor ei „uite, georgi, cheia de la casa, vii cand vrei, am schimbat gresia, acum mergem la un film, pune-ti shtrampii aia bunii”. Sunt romane in care prima data pleaca pisica si apoi sotia. Mie mi-a plecat sotia, a venit pisica si astfel ingerul compensatiei mi-a facut cu ochiul beat. Personajele care se aveau bine cu autorul stiau ce inseamna fuga pisicii, elaborau comportamente de eschiva, soatza ramanea acasa iar continuitatea familiei era sincopata doar de-o amarata de intentie.
Ma uitam la Sig, Sig la mine. Era perfect. Si nevasta-mea isi netezea poala rochiei la fel de lent precum isi adie cotoiul coada. Daca Georgiana s-a evaporat pur si simplu si traieste acum in pielea cotoiului? Ce-ar vrea sa spuna cu asta? Mai grav ar fi sa nu poata iesi din cotoi ca sa-i miros din nou spinarea calda spunandu-i „da’ ce dor mi-a fost de tine. Cum te-ai simti daca eu m-as ascunde in laptele unui ficus? Ti-ar conveni?”
Georsig isi netezadie poala cozii mieunand spre ruj. Eu oftez scurt fiindca nu stiu sa spal fetele cu zapada pe fata.
**
Macar pe Olga ar trebui sa o intreb. Se mai vedeau din cand in cand. Nicoleta nu prea ma place de cand am facut gafa aia cu gagiul de care se amorezase. Ulterior, in trecere ca omul restantier la vizite de turcoazie, cer un pahar cu apa, asud, invart ochii pe pereti dupa expresii celebre si cand acolo, mi s-a dilatat stomacul cand au intrebat „si georgi ce mai face? A rezolvat problema aia la ginecolog?”. Problema? Ginecolog? Dau cu blasfemii. Sfintii si dumnezeii are included.
Ar putea sa ma scoata din inima franta un anunt in ziar? Parca-l vad:
Pierdut nevasta luni dimineata acu’ vreo luna si ma intristez exponential. Raspunde la numele Georgiana. Gasitorului o tzuica fiarta. Cu bojocii arsi, Paul. http://georgivinoaks.blogspot.com.
Timpul consolator nu e istorie ci uitare. Schimb cateva tabieturi. In oglinda vad un fraier dar de ce sa stie si altii chestia? Imparfumez subsorile, ma innegresc in par, tai unghiile, las cioc si incep sa curtez. Cam ce pica. Cum as putea sa am pretentii? Sig isi lungeste si mai mult ocheadele. O sa-l invat sa fluiere sa simt ca ma aproba cineva.
***
Pana intr-o dimineata cand intru in bucatarie si vad filtrul de cafea pe jumatate plin. Inima imi face zdrang-bum-bang, se impiedica in diastole, sangele imi inunda unghiile. Citesc pe un biletel intins ca un soldat in pozitie de raport: „sa nu uiti sa iei paine cand vii”.E scrisul ei, sa orbesc daca nu-i asa! S-a intors, s-a intors, chiuie jugulara si alerg prin casa sa inventariez dovezile revenirii. Peria e la oglinda, o sanda cu aripile-n sus si alta latrand la sub-usa, bigudiurile, furourile, camasile, bijuteriile, toate, toate sunt la locul lor. Si, ah, nu se poate. Doua perne!! La capatul patului balteste o rochie. A dormit langa mine?! Dumnezeule, cand a venit si de ce nu m-a trezit? Cum nu am simtit-o? Ce joc e asta? A observat parul vopsit si toata schimbarea la fata a masculinizarii? Ar fi groaznic sa presupuna cine stie ce prostii. Imi fac griji. Dar oamenii maturi vorbesc, negociaza, asculta, argumenteaza, gandesc cu toate organele. Mai renastem din cand in cand, asta ne e firea, ce sa facem. Ce bine ca exista cuvinte. Ce ciudat, am impresia ca e mai inalta. Abia astept sa-mi ingrop fata in ceafa ei.
Sa nu uit de paine. Doar suntem doi din nou.
La munca am avut o stare de agitatie teribila. E de inteles. Doua pachete de tigari fumate dau clar la iveala peisajul anxietatii mele. Pe drum mestec cinci lame de guma sa dispara duhoarea de salahor, mi-au amortit falcile si le cred ingrosate pentru un meci de box. Ajung in dreptul usii. Palma imi transpira pe cele doua paini pe care le strang mai mult decat de obicei. Sa sun sau sa intru? Descui cu mana aproape tremuranda de emotie. E acasa? Ar putea la fel de bine sa nu fie. Biletelul apretat nu promitea nimic in sensul asta. In fine, intru. Aragazul traieste din nou si rade cu toti dintii de flacari. Il salut din hol cu ochi duiosi. Georgiana iese din sufragerie, zambeste ordonat cu capul putin intr-o parte, ma saruta frugal pe obraz, intra in bucatarie. Flori! asta am uitat si doar mi-am lipit un post-it pe calendarul din birou.
- Mirosi groaznic a tutun.
- Da, pai am fost cu totii manati ca hotii de cai la munca. Ne vine maine o inspectie. Ordon vocii sa-si bage mintile-n cap si sa nu mai tremure. Nici macar usor.
- Da, lasa ca stiu eu. Ai stat cu Dan la vorbe si cafele. Ia spune-mi, de cand iti plac tie pisicile? Miroase aici ca-n grajd. Tu nu-i schimbi nisipul din cutie?
- Nu-mi plac. A venit pur si simplu. Pana la ora asta cred ca i s-a facut foame, saracutei.
- Saracuta ta nu-i acasa. Nici macar nu stiu cum arata.
Da, e mai inalta parca, chiar daca e-n picioarele goale. Si cand imi vorbeste, nu se mai adrezeaza barbiei ci fruntii mele. Parul ei are reflexii rosietice, e mai neteda, mai nu stiu cum. Sig a plecat? E tampit. Oricum, era urat ca limba rusa. Da-l in ma-sa. Se-ncurca si cand torcea. Cum am putut sa imi inchipui ca Georgiana e in Sig? Auzi, grozavie! Ca doar el e motan si nevasta-mea ar trebui sa fie cel putin motaneasa.
- Sa intoarce el cand o sa crape de frig si foame. Sunt sigur ca-i place si fumul de tigara.
- Nu duci si tu galeata de gunoi? Azi nu mi-am vazut capul de treburi.
- Da’ lasa, draga. Ce atata treaba? Mai respira si tu ca …
„ca nu ne-am mai vazut demult”, era sa-mi scape. Mai bine sa ne prefacem ca nu s-a intamplat nimic. Aventura asta o face misterioasa, dragastoasa, libidinoasa, …oasa, …oasa, …oasa, aud eu ecoul.
- … doar n-o sa tragi la jug o zi intreaga. Termin eu in bucatarie; tu fa un dus. Avem un film bun in seara asta. Fac niste floricele.
****
Sig n-a mai venit. O fi avut divergente cu colegii grei din cartier. Georgiana a mai plecat de cateva ori; in escapadele urmatoare nu si-a mai strans lucrurile, nici nu m-a anuntat din vreme ca o face. Pur si simplu o ushchea haiduceste. Cel castigat sunt eu pentru ca venea de fiecare data mai infloritoare, cu gesturi noi si langurozitati update-ate. N-am sa ma las mai prejos intreband-o vreodata de ce sau unde pleaca. Incep sa o inteleg, ca sa fiu pe deplin sincer. Intre timp, eu m-am transformat in barbatul ideal. Spal, gatesc, ii scriu poezii, am doua job-uri, iau lectii de Kama Sutra si Ananga Ranga, bilete la teatru, la opera, film, concerte, cunosc restaurantele unde o femeie se simte bine cu adevarat, m-am lasat de fumat, mi-am asfaltat maselele, acordez atmosfera cu politeturi fine si cate si mai cate. Acum o galvanizez sarutand-o cu foc, am palma pe unul din sanii ei smecheri si scriu randurile astea cu mana stanga.
Epilog:
- Daca nu gasiti administrator, puneti-l pe Paul. O sa vrea. Isi mai gaseste si el ceva de lucru. Io zic ca-i de treaba.
- Paul? Care Paul? Intreaba o vecina multa si scurta raspandind o boare ferma de ceapa prajita.
- Ah, sa n-aud asa ceva! Tănţica zice de obsedatu’ ala de la 3. Cum, nu stii? Ala de l-a lasat nevasta acu’ doi ani si care face sex cu o boarfa veche de-a ei c-a speriat si motanul.
_______________
(Găleţi de drăguţisme Roxanei şi GloryBoxBlues ca mi-au păstrat fişierele atâţia ani fără ca eu să ştiu măcar.)